miercuri, 17 februarie 2016

Despre o practica ilegala, consider eu, privind detasarea unui angajat din sistemul privat in sistemul public!

Am intalnit multe situatii in care, pentru a “rezolva o problema”, se facea o angajare a unei persoane intr-un SRL, iar a doua zi persoana era detasata in sistemul public (pentru a ocupa sau nu o functie de conducere), operatiune ilegala din punctul meu de vedere.
Legea cadrul nr 284 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, reglementeaza modalitatea de salarizare, promovare si ocupare a posturilor finantate din fonduri publice si ne clarifica la art. 2 acest aspect al interdictiei prin specificarea modalitatii de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant finantat din fonduri publice. Asadar, legea prevede ca Dispozitiile prezentei legi se aplica: a) personalului din autorităţi şi instituţii publice, respectiv Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţi ale administraţiei publice locale, alte autorităţi publice, autorităţi administrative autonome, precum şi instituţiile din subordinea acestora, finanţate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale;
In cadrul art. 26 (alin. 1 si alin. 7) este specificata modalitatea de incadrare si promovare a personalului platit din fonduri publice, articol care prevede la alin (1): Încadrarea şi promovarea personalului plătit din fonduri publice pe funcţii, grade sau trepte profesionale se fac potrivit prevederilor din statute sau alte acte normative specifice domeniului de activitate, aprobate prin legi, hotărâri ale Guvernului sau act administrativ al ordonatorului principal de credite ( In majoritatea cazurilor HG 286/2011) iar la alin (7) Ocuparea unui post vacant sau temporar vacant se face prin concurs sau examen pe baza regulamentului-cadru ce cuprinde principiile generale şi care se aprobă prin hotărâre a Guvernului sau alte acte normative specifice.
Interpretand Legea 284/2010 si HG 286/2011 in contextul dreptului administrativ si prin prisma caracterului de legislatie speciala raportata la dreptul comun (Codul Muncii) care reglementeaza raporturile de munca in general, se constata ca Legea 284/ 2010 si HG 286/2011 reglementeaza salarizarea cat si modalitatea de ocupare a posturilor vacante sau temporar vacante finantate din fonduri publice (din sistemul public), lucru pe care nu-l gasim in Codul Muncii daca ne raportam doar la Codul Muncii cand se face referire la detasari de personal.
Avand in vedere ca legislatia speciala primeaza dreptului comun, iar ceea ce nu este reglementat de legislatia speciala este completat de dreptul comun, tragem concluzia ca: - intai trebuie respectata conditia prevazuta de legislatia speciala in ceea ce inseamna conditiile pentru a ocupa un post vacant sau temporar vacant finantat din fonduri publice (detasarea fiind ocuparea unei post vacant sau temporar vacanta pentru o perioada determinata); - apoi se au in vederea conditiile prevazute de dreptul comun, respectiv trebuie sa ne raportam la Codul Muncii in ceea ce priveste conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca angajatul pentru a fi detasat.
De asemenea HOTĂRÂRE Nr. 286 din 23 martie 2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice la art. 1 prevede: 
 (1) Ocuparea unui post vacant sau temporar vacant corespunzător unei funcţii contractuale se face prin concurs sau examen, în limita posturilor vacante sau temporar vacante prevăzute în statul de funcţii. (2) În cazul în care la concursul organizat se prezintă un singur candidat, ocuparea postului se face prin examen.

IN CONCLUZIE: Pentru ocuparea un post in sistemul public (personal contractual) trebuie respectata Legea 284/2010 si HG 286/2011, iar modalitatea de derulare a raporturilor de munca, in speta detasarea este reglementata de Codul Muncii, dar cu conditia respectarii modalitatii de acccedere intr-un post finantat din fonduri publice(inclusiv in cazul detasarii). Daca in ceea ce priveste detasarea din sitemul privat in sistemul public, ne-am raporta doar la Codul Muncii, am goli de continut orice reglementare care impune modalitatea de accedere intr-o functie finantata din fonduri publice, in speta concursuri de angajare si am muta/transefera din sistemul privat in sistemul public sau am detasa din 6 in 6 luni pentru perioade nedeterminate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu